2 martie 2012

Cazut in propria-mi prapastie...


Mi-e dor de o evadare...As impacheta acum tot si as porni pe un drum necunoscut nici macar de mine... as vrea doar sa stau pe un sezlong, sa privesc marea si sa ascult muzica de pian, stand cu un pahar de vin in mana.
...Inca de cand am inceput procesul de maturizare, ma gandesc non-stop doar la cariera...cariera si iar cariera...de ce? pentru ca imi doresc sa ajung ceva prin munca cinstita... dar parca mi s-a luat, nu-mi mai doresc nimic deosebit, pentru ca ma simt monoton. Aseara, prietena mea pe care o iubesc din tot sufletul meu, dar cu care nu sunt compatibil din cauza firii mele dificile, mi-a spus ca sunt o fire schimbatoare, care nu-si gaseste locul in propria viata. ...si cred ca are foarte mare dreptate. Nu stiu ce vreau nici macar de la mine, apoi de la viata.
...Sunt un om fara suflet, care nu stie altceva decat sa raneasca oamenii, pentru a-i fi lui bine. M-am pozitionat mereu pe primul loc, fara a-mi pasa prea mult de cei din jurul meu. Cu ce folos imi doresc sa fiu un exemplu pentru copiii mei, cand eu nici macar nu pot intretine o relatie?...si imi doresc sa am o familie. De fapt, ce fata/femeie ar sta langa un monstru ca mine? ...un monstru care nu se iubeste decat pe el insusi...care nu se gandeste decat sa-i fie lui bine. ...Am vrut sa fac prea multe-n viata intr-un timp relativ scurt si, nu am facut nimic bun. Sunt constient ca fara familie, prieteni si oamenii care au investit in mine nu as fi reusit micile succese pe care le-am avut pana acum. Dar ce succese am avut pana acum? ...nici unele.
...Nu am stiut niciodata sa fiu recunoscator indeajuns oamenilor care mi-au intins o mana de ajutor. De ce?...pentru ca sunt egoist...am propriul ego care ma striga doar pe mine. Sunt o fire slaba...degeaba sustin ca sunt o fire puternica, cand de fapt adevarul este invers. ...ma simt ca si cum as fi intr-un film cu benzi desenate, in care nu-mi gasesc drumul in viata pentru ca nu muncesc cu mine insumi. ...Am asteptari marete de la mine, dar nu fac nimic ca sa le hranesc! ...
...Tind sa cred ca dorindu-mi aceasta evadare, nu vreau decat sa fug de lucrurile rele pe care le-am facut pana acum, pentru ca nu am puterea necesara sa mi le asum. ...si da, cred ca asta e adevarul. ...dar totusi iubesc atat de mult sa traiesc... ador sa-mi fac prieteni noi cu fiecare zi ce trece...dar degeaba, daca nu stiu sa-i pastrez alaturi...
...Am asteptat intotdeauna sa fiu impins de la spate, ignorand faptul ca pot veni si eu cu initiativa de a face un lucru de unul singur, fara a cere ajutor...ajutor care avea sa-mi usureze munca.
...In fiecare zi imi spun ca "Astazi este o noua zi, in care pot indrepta totul si in care pot lua totul de la capat!"...dar nu am puterea necesara... imi place doar sa admir ce fac altii prin munca lor...inventivitatea pe care o arata si care le aduce satisfactii financiare si motivationale... mereu suspin si spun de ce nu m-am nascut si eu intr-o familie instarita care sa-mi asigure un trai luxos... imi place sa astept sa mi se ofere totul, fara sa depun prea mult efort.

...Sunt slab! ...si la propriu si la figurat. ...

2 comentarii:

otilia spunea...

nu am nici un drept sa zic asta,dar atata timp cit stii sa recunosti greselile,poti incepe sa schimbi cite ceva.
sincer vorbind,unele puncte din postarea ta ma reprezinta si pe mine si sunt sigura ca nu sunt unica,dar nu foarte multi recunosc asta.
Adevarata slabiciune este sa ascunzi ceea ce simti pentru ca iti e teama sa recunosti gafele pe care le faci.
Oricum,eu sper tare mult ca totul sa fie foarte bine la tine,pentru ca esti unicul baiat pe care-l cunosc ,ce are curajul sa spuna ce simte cu adevarat,fara chestii ieftine gen: cite fete am agatat aseara sau cit de proasta e fosta mea :)
te pup si ai grija de tine :*

J.D. spunea...

Mi-a fost dor si de tine la fel ca de Otilia. Vad ca viata ta nu s-a schimbat din pacate prea mult in bine. :| Sper ca totusi sa vina o zi in care toti care acum o duc mai rau sa spuna ca totul s-a schimbat in bine si asa va ramane pana la sfarsitul vietii. Sper sa treci peste tot si are dreptate Oti...daca recunosti greselile e un pas spre a nu le mai face vreodata! Te pup . >:D<